Isabelle Gullden (25 ani, centru), Linus Persson (26 ani, portar) și Costică Buceschi (44 ani, antrenor junioare I) au fost prezentați oficial la CSM București. Primii doi au semnat pe două sezoane, în timp ce antrenorul care a cucerit ultimul titlu în România are un angajament încheiat pe un an și două luni.
Într-o zi importantă pentru handbalul românesc, cu meciuri de gală la Trofeul Carpați și ședință a Consiliului de Administrație, CSM București a venit cu un „bonus” și a prezentat ultimele achiziții, dintre care se remarcă MVP-ul ultimului Campionat European, Isabelle Gullden, și antrenorul care a câștigat ultimul titlu în România, Costică Buceschi. În mod normal, Isabelle Gullden ar fi trebuit să fie prezentă la Cluj, cu naționala Suediei, însă din cauza unei accidentări ea nu va evolua la Trofeul Carpați. A ajuns până la urmă în România, dar la București, unde a fost prezentată ca viitoare jucătoare a echipei CSM. „Nu am jucat nici la Baia Mare, chiar dacă am făcut deplasarea. Nu am vrut să risc și de aceea nu voi evolua nici la Cluj. Voi intra însă la meciul din sferturile de finală (n.r. actuala formație, Viborg, va înfrunta Buducnost Podgorica)”, a susținut Gullden.
Fotografii: Facebook / CSM București oficial
Centrul naționalei Suediei a semnat un contract pe două sezoane cu formația bucureșteană, urmând ca din vară să-și înceapă aventura la noua sa echipă. „Nu a fost deloc o decizie grea de luat să vin în România. Am avut un sentiment plăcut de la început, a fost alegerea mea numărul 1 încă de când am primit oferta”, a precizat handbalista, care a mărturist că întrecerea daneză, considerată mulți ani la rând numărul 1 în lume, este într-o cădere liberă: „Majoritatea cluburilor se confruntă cu probleme financiare, iar competiția este în regres. Sunt tot mai puține jucătoare de talia unor handbaliste precum Bojana (n.r. – Popovic), Jurack, Lunde, Lunde”.
Isabelle Gullden a făcut o scurtă caracterizare și a echipei la care va evolua din vară: „CSM București va fi o echipă foarte bună în Europa. Va avea pe fiecare post câte două handbaliste de top”. Cea mai valoroasă handbalistă la Campionatul European de handbal din 2014 va veni la București însoțită de logodnicul Linus Persson, portar suedez în prima ligă la Silkeborg, fost component al naționalei U20. El a semnat la rândul lui pe două sezoane cu CSM București. „Cine știe, poate vom juca în Champions League și cu băieții”, a spus Constantin Căliman, directorul general al CSM București. Întrebat cât au costat transferurile celor doi suedeze, oficialul clubului a precizat: „Dacă ne referim la taxele de transfer, nu, nu au fost scumpe. Costurile vor veni din iunie practic. Dar noi credem că ne vom încadra în bugetul pe care ni l-am propus”.
Costică Buceschi este un alt transfer de marcă făcut de CSM București. Fostul antrenor al HCM Baia Mare și-a început, de altfel, activitatea la noul său club, iar vineri a fost prezentat oficial. „Este un nou drum pentru mine. Am să încerc să fac la CSM București la fel de multe lucruri ca și la HCM Baia Mare, echipă care era candidată la retrogradare și care în 3 ani a ajuns să joace în grupele Champions League. Încercăm să identificăm jucătoare cu potențial pentru echipa mare și să le dăm șanse să evolueze cât mai mult. Isabelle Gullden este un model pentru jucătoarele tinere de la CSM București și este un lucru îmbucurător că handbalul românesc a reușit să transfere MVP-ul ultimului turneu final, indiferent cum se numește echipa”, au fost și primele reacții ale lui Costică Buceschi în echipamentul CSM București.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER